Castelul Huniazilor, goticul dintre furnale

Dacă Peleşul se află pe poziţie fruntaşă în topul celor mai frumoase castele din lume, reşedinţa Huniazilor se află pe o poziţie secundă în clasamentul celor mai înfricoşătoare construcţii de pe glob, într-un top realizat de Lonely Planet. În acelaşi top, "profesioniştii" respectivei publicaţii includ şi reactorul 4 de la Cernobâl. Însă dincolo de impresiile acelor americani destul de pauperi din punctul de vedere al duhului, mai există opiniile exprimate de sumedenie de specialişti, nu numai români, care vorbesc despre Castelul Huniazilor ca despre una din cele mai mari minunăţii arhitectonice gotice din această parte a Europei.

Istoria celei mai celebrei posesiuni a Huniazilor începe cu anul 1409, când cneazul Voicu (Vaik) este înnobilat de către Sigismund de Luxemburg pentru sprijinul acordat regalităţii maghiare în luptele cu turcii. Voicu primeşte pe lângă unele titluri nobilare şi fortificaţia din regiunea Hunedoarei. Respectiva dată consfinţeşte apariţia celei mai influente familii nobiliare maghiare din veacul al XV-lea, care va da Ungariei pe cel mai mare rege al ei de după stingerea stirpei arpadiene, Matia (Matthias) Corvin. După absolut toate atestările, Corvineştii proveneau dintr-o veche familie de cnezi ortodocşi, revendicaţi atât de istorigrafia românească, cât şi de cea sârbească, şi în al cărei arbore genealogic se întâlnesc şi nume cumane, cum ar fi cele ale lui Mengu Timur sau Thocomerius (numele latinizat al bulgărescului Tihomir), adică tatăl lui Basarab I, cel care, după marea victorie repurtată în 1330 la Posada asupra regelui maghiar Carol Robert de Anjou, avea să producă actul de naştere al Ţării Româneşti.

Iancu, bastardul regelui Sigismund?

Conform acelor vremuri în care apartenenţa religioasă era infinit mai importantă decât cea de neam sau sânge, şi în semn de omagiu adus protectoarei familii regale, Voicu şi familia sa convertesc la catolocism. Sprijinul acordat de rege unui neam non-maghiar, ba chiar provenit dintr-o familie creştină de rit oriental, a provocat multă vreme crâncene nemulţumiri în rândul nobililor unguri şi se pare că stat şi la baza zvonului răspândit de cronicarii acelor vremuri, cum că Iancu (Janos) Huniad ar fi fost copilul regelui Sigismund făcut cu soţia lui Voicu Erzsébet Morzsinai. Respectiva versiune este destul de verosimilă, întrucât Voicu mai avea un fiu Janos, iar pe atunci exista obiceiul să se dea nume identice copiilor proveniţi din taţi diferiţi, iar acest lucru ar explica şi ascensiunea nebănuită pe care au avut-o ulterior la vârful ierarhiei regatului Ungariei atât Iancu de Hunedoara, cât mai ales fiul său Matei Corvin.

„S-a stins lumina lumii”

Castelul, într-o formă apropiată de cea pe care o ştim astăzi, începe să fie ridicat pe la 1440. Proprietarul Iancu de Hunedoara îl înzestrează cu toate utilităţile obişnuite acelui ev menite să asigure dubla sa destinaţie, de fortăreaţă inexpugnabilă şi reşedinţă feudală. Sunt ridicate turnuri şi bastioane, unele păstrate în forma iniţială până astăzi, cum ar fi vestitul Neboisa („Nu te teme”, în limba sârbilor”), precum şi nu mai puţin celebrul Turn Capistrano, ce poartă numele unui călugăr franciscan venit din Italia, cel căruia i se datorează superbul epitaf încrustat pe mormântul lui Iancu de Hunedoara din catedrala cetăţii din Alba Iulia „A murit coroana regatului, s-a stins lumina lumii”. De asemenea, lui Iancu i se datorează şi transformarea bisericii din interiorul castelului dintr-una ortodoxă, într-una catolică, drept urmare a convertirii neamului din care făcea parte.

O copie a catedralei din Amiens

Conform specialiştilor, la interior, biserica hunedoareană reprezintă o copie fidelă a catedralei din Amiens, cea în care erau încoronaţi regii Franţei şi în care relicva de cea mai de preţ este capul Sfântului Ioan Botezătorul. A doua etapă din istoria reşedinţei Huniazilor îl are drept ctitor pe fiul lui Iancu, Matei Corvin, cel care îi va extinde aripa de nord şi îl va dota cu obiecte de mare valoare artistică achiziţionate pe sume imense din vestul continentului. Ultima mare contribuţie la arhitectura domeniului din Hunedoara îi va aparţine princepelui de mare renume european Gabriel Bethlen (Gabor Bethlen), poreclit „Ţiganul”, datorită tenului său măsliniu, originar tot din regiunea Hunedoarei, fiind născut pe teritoriul actualei localităţi Ilia. Acesta, în răstimpul celor 16 ani (1613-1629) în care a fost principele Transilvaniei a adus ultimele modificări importante respectivului domeniu feudal, aducându-i trăsături renascentiste târzii, construind platforma de artilerie, Turnul Alb şi deschizând o nouă intrare în cetate. Ulterior, Castelul avea să treacă pentru aproape două secole în proprietatea habsburgilor, între 1867 şi 1918 a aparţinut Ungariei, iar după Marea Unire a intrat în posesia statului român.

70.000 de turişti anual

Supus în mai multe rânduri unor ample operaţiuni de restaurare încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Castelul Huniazilor se găseşte astăzi într-o stare de degradare avansată, deşi de ani buni se întocmesc proiecte pentru consolidarea acestuia, suma minimă avansată fiind de cinci milioane de euro. Cu toate acestea, respectivul edificiu medieval atrage an de an câte 70.000 de turişti, majoritatea străini, îndeosebi din Ungaria, mai ales că pe teritoriul acestei ţări nu prea mai există foste proprietăţi ale Corvineştilor, întrucât acelea au fost distruse după dezastrul de la Mohacs (1526) de ocupanţii turci, ca represalii tardive împotriva marilor dezastre militare pricinuite de Iancu şi de fiul său.

Lady Di, mai celebră la Hunedoara decât Matei Corvin

Din nefericire, la starea avansată de degradare în care se găseşte Castelul Huniazilor, ca şi alte edificii transilvănene ce au aparţinut acestora, o parte importantă de vină o are statul român, indeosebi în deceniile naţionalismului comunist. Britanicul Marcus Tanner, un specialist în istoria popoarelor din Europa Centrală şi de Est a mers, zadarnic, pe urmele Corvineştilor până în Ungaria şi Cehia, dar nu găsit ceea ce-l interesa decât pe teritoriul Transilvaniei. Istoricul s-a arătat dezgustat de modul în care este obturată imaginea acestora, îndeosebi a lui Matei, în conştinţa românilor, îndeosebi de fostele autorităţi din regimul totalitar: „fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu s a răzbunat pe memoria lui Matthias. Probabil, pentru a împiedica transformarea castelului într o atracţie ungurească, Ceauşescu l a înconjurat cu fabrici metalurgice. După 1990 acestea au fost închise şi ruginesc rapid, principala lor contribuţie fiind să acopere cu cenuşă şi praf acoperişurile, dând oraşului paloarea sa cenuşie. Panorama din interiorul castelului este descurajantă pentru oricine, în afara vizitatorilor hotărâţi să i vadă încăperile” considera Tanner, descumpănit totodată că în interiorul castelului se vând suveniruri şi figuri de ceară reprezentând-o pe tragic dispăruta Prinţesa Diana, pe când în întreaga cetăţuie nu se găseşte nimic să amintească cel mai mare conducător al Ungariei, şi „ m am întrebat de ce memoria Dianei în România o precede pe cea a lui Matthias”.

Evident exagerează, industria siderurgică a Hunedoarei se datoreză exclusiv proximităţii Munţilor Metaliferi, poziţiei strategice şi iniţiativei austriece.

Un bomfaier pentru mustăţile lui Iancu de Hunedoara

În aceeaşi ordine de idei, anecdotica din perioada anilor dictaturii spune că un fost mare portentat al acelor vremuri a ajuns până la Castelul Huniazilor, unde s-a arătat consternat de faptul că bustul lui Iancu de Hunedoara din Sala Cavalerilor îl înfăţişa pe acesta având nişte mustăţi imense. Motiv pentru care respectivul nomenclaturist a propus să i se scurteze mustăţile cu bomfaierul, fiindcă prea semăna a ungur.

Rute, taxe, facilităţi

Cel mai la-ndemână, la fosta reşedinţă a Corvineştilor se ajunge pe DE 7 până în localitatea Santuhalm, iar de acolo prin DN 68B până la Hunedoara de unde există panoruri indicatoare ce simplifică drumul spre cetate. Se poate ajunge, de asemenea, cu trenul sau cu microbuze din oraş. Programul de viziarea a castelului începe cu ora 9.00, ora închiderii variind între 15-18 în funcţie de sezon sau de orarul de week-end, în timp ce preţul biletelor de acces variază între 5 şi 10 lei, la care doritorii mai pot adăuga alţi 30 de lei pentru a beneficia de un ghid însoţitor. Taxa de pacare este modică, adică doar un leu. În privinţa cazării în zonă lucrurile stau foarte bine, întrucât numărul mare de vile, hoteluri şi pensiuni ridicate îndeosebi în ultimii ani fac să existe suficiente locuri pentru cei care doresc să înopteze, preţurile fiinnd la rându-le deosebit de accesibile, coborând chiar până la un minimum de 30 de lei.