Burebista, Mircea şi Brâncoveanu, vecini la Popeşti

În sudul Bucureştilor, la fix 10 kilometri în linie dreaptă de la Casa Poporului, se găseşte, pe o suprafaţă de doar câteva hectare, prima biserică ridicată de Constantin Brâncoveanu în îndelungata sa domnie, Argedava, fosta capitală a regelui dac Burebista şi, conform unor istorici, locul celebrei bătălii de la Rovine, în care acum mai bine de şapte veacuri Mircea cel Bătrân i-a căsăpit pe turcii lui Baiazid. Locul cu pricina, numit de băştinaşi Nucet, se găseşte în satul Popeşti, component al orăşelului giurgiuvean Mihăileşti, vezi garta VdR. Evident, nu veţi găsi aceste obiective în niciun ghid turistic. Şi pe bună dreptate, deoarece aceste locuri de legendă sunt acoperite de pârloagă, iar singurele indicatoare sunt la fel de legendarii ciulinii ai Bărăganului. Deşi peisajul nu este deloc anost, orice fotografie a acestor locuri seamănă cu oricare a altui maidan din România.

Oamenii de aici, destul de simpli şi puţin grijulii cu moştenirea pe care le-a lăsat-o istoria în fundul curţii, se mândresc, totuşi, cu aceste obiective, ba chiar sunt plăcut surprinşi când văd că tot soiul de venetici se interesează de acestea, însă după doar câteva vorbe şi câteva scurte detalii revin la adevăratele probleme care le macină cotidianul, neajunsurile democraţiei, mişelia economiei de piaţă şi lipsa siguranţei zilei de mâine. Pe undeva sunt de înţeles, întrucât până în 89’ Popeştiul era unul dintre cele mai bogate sate din ţară, fiind renumit pentru calitatea şi cantitatea deosebită a usturoiului. Lucru greu de imaginat astăzi, pe vremea lui Ceauşescu cei mai înstăriţi dintre popeşteni aveau câte un ARO, pentru căratul „usturoaielor” în pieţele mai tuturor oraşelor ţarii, şi o Dacia 1300 pentru plimbare, proprietăţi care pe vremea aceea constituiau un lux de nedescris, mai ales dacă adăugăm la acestea şi nişte enorme case cu etaj, dotate cu alte accesorii ce constituiau o culme a opulenţei, adică un videorecorder şi un televizor color.

Răzbunarea turcilor

Am cunoscut destul de bine Popeştiul şi popeştenii imediat după revoluţie, ba chiar am lucrat timp de un an la şcoala din sat şi aveam să revin aici prin decembrie 2010, adică după aproape 20 de ani. În ciuda faptului că se asfaltaseră cele două uliţe principale ce duceau din şoseaua ce leagă Mihăileştiul de Adunaţii Copăceni către biserica lui Brâncoveanu şi Nucetul lui Burebista, iar mai acana de „rovinele” lui Mircea cel Bătrân, în lunca mlăştinoasă a Argeşului, impresia era de un derizoriu total. Curţile, altădată mari, frumoase şi îngrijite, acum se aflau într-o stare vecină cu pustia, buruienoase şi ogrădite de garduri ştirbe de uluci sau cu uluci şui, asta deşi pe câte o podişcă se mai putea vedea câte o maşină de firmă, chiar dacă avea număr de Bulgaria. Explicaţia, deşi ar fi trebuit să ne fie la-ndemână, ne-a dat-o un cuplu de octogenari ce trebăluiau cu un hârleţ şi o săpăligă prin buruienişul din cimitir. Ca şi acum multe sute de ani, tot turcii constituie sursa tuturor relelor, dar de data aceasta nu prin suliţele şi iataganele lor, ci prin usturoaiele lor mari cât pumnul cu care au invadat pieţele şi supermarketurile şi au luat faţa bieţilor orăşeni, care s-au dezis asfel de celebrele funii la care popeştenii împleteau cu sârg iarnă de iarnă, iar apoi ţi le băgau gălăgios sub nas prin mai toate marile pieţe.

S-a furat clopotul lui Brâncoveanu

„Măcar de-ar fi bun de ceva, dar se strică repede ăla turcescu’! Îl ţii puţin în cămară şi după câteva zile găseşti căţeii seci, ca să nu mai spun că nici gust nu are ca ăsta al nostru. Bagă chimicale în el de îmbolnăveşte lumea”, ni se plânge cu năduf bătrânul, aprobat tacticos în răstimpuri de băbuţa lui. Nu prea aveam chef de văicărelile lor, aşa că i-am întrebat cum putem da de preot şi în legătură cu biserica veche de la 1688, care se afla într-un amplu proces de restaurare atât la exterior, unde ne-am dat singuri seama, cât şi la interior, unde n-am putut avea acces şi unde ştiam că se află picturi deosebit de valoroase, datorate celebrului Pârvu Mutu, zugravul preferat al Brâncoveanului şi cel mai de seamă reprezentant al picturii bizantine din Ţările Române. Mai aveau o mare supărare nostimii bătrânei, anume că în urmă cu vreo doi ani, într-o noapte, nu se ştie cine furase valorosul clopot al bisericii şi probabil că-l dăduse la topit. Oarecum amuzant pe undeva, mai ales că acest lucru mi-a resuscitat amintiri vechi de vreo 20 de ani, pe când lucram pe aici şi am fost aproape martor la spargerea şcolii de către soţul femeii de serviciu, care nu a furat decât enormul „Omagiu” închinat lui Ceauşescu, pe care l-a dat unui vecin în schimbul a câteva sticle de bere, iar acesta, la rându-i, l-a vândut contra a patru anvelope de Dacia.

Misterul giganţilor din Nucetul Popeştiului

La nici o sută de metri în spatele bisericii se afla celebra rezervaţie arheologică de la Nucet, aşa cum spun sătenii locului, unde s-a aflat cea mai mare cetate dacică din Muntenia, identificată în 1926 de către marele Vasile Pârvan, cel care a demarat aici primele săpături convins că a găsit, în sfârşit, Argedava, cetatea de scaun a lui Burebista. Din nefericire, Pârvan avea să moară după numai un an, săpăturile continuând sub conducerea discipolului acestuia Radu Vulpe şi a soţiei sale, iar apoi sub direcţiunea fiului acestora, Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” şi membru corespondent al Academiei Române. În prezent, locul nu arată deloc spectaculos, arheologii, după 80 de ani de căutări, sistând lucrările şi lăsând totul într-o iresponsabilă paragină, cu toate că în decursul deceniilor aici s-au identificat urne de incinerare, amfore pline cu monede de argint, vetre de cult, stâlpii unui calendar geto-dacic, colibe, unelte, depozite de grâne şi nu mai puţin de 80% din totalul obiectelor aparţinând olăriei de pe întreg teritoriul fostei Dacii. Ceea ce a înfiebântat minţile îndeosebi arheologilor amatori ori tracologilor din stirpea lui I. C. Drăgan a fost zvonul, confirmat de mulţi dintre bătrânii satului, ca la săpăturile din 1953, desfăşurate sub asistenţă internaţională, îndeosebi sovietică, aici s-ar fi descoperit 80 de schelete ale unor oameni înalţi de 4 - 4,5 metri şi cărora în tradiţia locală li se spunea „jidovi” sau „novaci”.

Similitudini cu uriaşii din Colorado

Curios e faptul că satul din imediata apropiere a Popeştiului se cheamă chiar Novaci, localitate care, de asemenea, adăposteşte o biserică foarte veche. Conform mărturiilor, sătenii erau angajaţi la săpături cu 8 lei pe zi, iar când se descoperea scheletul câte unui uriaş erau trimişi în grabă acasă. Cert este că după mai bine de opt decenii de la descoperirea cetăţii dacice de la Popeşti nu s-a publicat nici o lucrare exhaustivă, ba chiar se lasă impresia perpetuării unor secrete, fapt ce alimentează din plin speculaţii din partea conspiraţioniştilor de profesie, mai ales că oseminte ale unor giganţi s-au desoperit tot acum vreo 60 de ani pe Valea Morţii, în Deşertul Colorado din SUA, ba chiar şi în Bucegi. Cât despre locul mlăştinos în care se află Nucetul din lunca Argeşului, identificarea sa drept locul în care s-a derulat celebra bătălie de la Rovine corespunde în bună măsură descrierilor făcute de cronicari, însă acest lucru nu este unanim acceptat de istorici sau arheologi, care, totuşi, nu oferă o variantă mai credibilă sau nu oferă deloc.